Imposibilitatea de a scrie despre bărbaţi

Mi-am dat seama, zilele acestea, că este aproape imposibil să descrii bărbatul. Nu neapărat că ar fi vreun imens ocean, ci pentru că întâmplarea face să fiu şi eu bărbat. Însă, dacă stau să mă gândesc, nu la fel se întâmplă şi cu femeile? Nu oare şi ele sunt dispuse să analizeze, să desfiinţeze fiecare victimă în parte, fiecare om venit din alte lumi?

Nu suntem preocupaţi de noi, am spune, ci de celălalt, tot timpul ne ţinem agăţaţi de imensul crepuscul ce ne separă. Dacă suntem albi, ne uităm altfel la negrii, dacă suntem bărbaţi, ne uităm cu îndârjire la femei, şi invers….Presupunem, şi negociem cu noi înşine fiecare pată de alteritate, fiecare gol ce străpunge necontenit în noi.

Suntem supuşi şi totodată victime ale propriei noastre neputinţe de a ne pătrunde cu adevărat – şi atunci ne aruncăm cu tot deranjul spre celălalt – mereu altul, ori acelaşi, în speranţa că uite aşa vom ajunge totuşi la noi, la ceva din noi. Noi căutăm imensul ascuns din noi în chipul celuilalt, în alteritatea sa ridicol de radicală. Tot timpul ne maltratăm şi ne descântăm soluţiile cu privire la ceea ce zvâcneşte în noi. În goana asta teribilă în care ne desfigurăm şi transfigurăm destinele – ne apucăm cu mâinile de celălalt – îl luăm de guler şi îi falsificăm statutul cu pretenţia că noi ştim ce e mai bine pentru el, ori poate mai bine pentru noi?

Femeile se războiesc între ele ca să mai adune o pată barbară, bărbaţii să mai simtă o mângâiere lină de mână, mereu în căutare de contrast şi împlinire prin contrast. Aşa suntem noi bărbaţii, aşa cum sunt şi femeile, mereu dornici de fermitate, dar avântaţi şi ţintuiţi în contrarietate. În fond, a fi om trece dincolo de bine şi de rău, este cu mult peste sexualitate şi dispreţ.

George Colang