Critica raţiunii masculine

 

Nu! Nu e vorba de critica raţiunii pure a lui Kant, ci mai degrabă de modul în care îi privesc bărbaţii pe bărbaţi. Cum anume? Cu invidie? Nu! Cu mândrie şi poate un pic de dispreţ. Nici un bărbat nu-şi priveşte amicul ca pe un tovarăş, cum adesea se spune colocvial, îl priveşte ca un competitor. În ambiţia şi în fala de a cuprinde cât mai multe şi potenţiale victime feminine, bărbatul îşi corupe estetica eticii de buzunar; şi răsare perfid în ograda amicului doar pentru a sustrage ceea ce este mai important din punct de vedere pragmatic.

Şi să fim serioşi, singurul lucru care contează pentru un bărbat este nebunia de pune mâna pe lucruri, femeia fiind de multe ori unul din acele lucruri, trofeul, cireaşa de pe tort. De aceea, mulţi şi pleacă după ce au ajuns acolo unde trebuie. Unde anume? Ştim cu toţii.

Oare câţi pot să înţeleagă o femeie cu adevărat? Câţi pot să aprecieze chiar şi faptul de a spăla o cămaşă? Un ceva, oricât de mic ar fi, oricât de mic ar părea, căci gesturile mici sunt cele care le fac pe femei să arate cât iubesc, cât pot ele să se dăruiască, să-şi dea propriul fel, să se topească doar pentru a fi luate în braţe. Nu cred că bărbaţii sunt construiţi să primească şi să accepte aceste mici declaraţii de dragoste. Nu cred că bărbaţii sunt meniţi să vadă, sunt mai degrabă orbi, inumani când vine vorba de trăire şi de cântec.